Nicoleta Moroșan – Senior cabin crew la Laudamotion

Nicoleta Moroșan – Senior cabin crew la Laudamotion

După o experiență frumoasă la Blue Air, Nicoleta trăiește acum cea mai frumoasă perioadă din viața ei ca și Senior cabin crew la Laudamotion. În paralel, face școala de piloți pentru a ajunge  pe cele mai înalte culmi ale succesului în aviație – ca pilot de linie.

Mi-am propus să îmbrățișez cariera de cabin crew încă de la primul zbor ca și pasager. Călătorind singură, era normal ca emoțiile să fie mari, eram puțin speriată, nu știam exact că ceea ce voi face în acea zi, mă va conduce spre cea mai frumoasă meserie. Însă, de la prima decolare, am simțit că locul meu este în pasărea de oțel, înconjurată de oameni care vor avea parte de un zbor la fel de frumos ca acela care m-a convins pe mine să urmez această cale. Zborul a fost cu linia aeriană Blue Air, la care mai târziu am devenit chiar eu una dintre însoțitoarele de bord.

Faptul că am absolvit cursul Universifly m-a ajutat foarte mult în drumul meu spre a-mi lua zborul. După absolvirea cursului, am luat parte la un interviu al companiei Blue Air, care bineînțeles s-a sfârșit cu un răspuns afirmativ. Acum sunt Senior Cabin Crew la compania Laudamotion, unde trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Am avut parte de foarte multe momente frumoase alături de colegii mei. Unul dintre cele mai frumoase momente pe care aș putea spune că îl trăiesc zilnic, este zâmbetul zecilor de pasageri mulțumiți de faptul că au avut parte de un zbor frumos și de un echipaj competent și profesionist.

Aceasta este povestea mea printre nori, care cu siguranță nu se va termina aici, pentru că în momentul de față studiez pentru a ajunge mult mai departe, dar nicidecum departe de sunetul motoarelor și de apusurile și răsăriturile superbe de soare, de care am avut parte printre nori. Îmi doresc să îmi finalizez cursurile ca pilot de linie și să ajung pe cele mai înalte culmi ale succesului, făcând parte din cel mai frumos domeniu: aviația.

2020-02-06T13:02:59+00:00

Lasă un comentariu

Am citit și sunt de acord cu Termenii și Condițiile