Teodora Mândrilă, fost sportiv de performanță – acum stewardesă la compania Laudamotion
Absolventa noastră Teo este vicecampioană europeană la canotaj în barcă de 8+1 și locul 4 la Campionatul Mondial din 2018 în barcă de 4 rame.
Mă gândeam din timpul liceului la cariera de stewadesă. Nu eram sigură dacă ar fi potrivită pentru mine și dacă m-aș putea acomoda. Fiind sportiv de performanță – după 5 ani de canotaj am învățat ce înseamnă disciplina, punctualitate, perseverență.
După un simplu telefon dat la Universifly am fost mult mai încrezătoare în viitoarea mea carieră din aviație.
A contat enorm de mult faptul că am absolvit la Universifly, deoarece după ce am trecut de interviul pentru compania Laudamotion mi-a fost mult mai ușor în timpul cursului de conversie. Știam aproximativ totul în limba română așa că am mai avut doar de lucrat la partea de limba engleză. De asemenea, a contat foarte mult și la interviu deoarece știam cum să mă comport, cum să mă îmbrac și ce atitudine să am în timpul interviului. Primul interviu nu a fost cu noroc, dar la cel de-al doilea totul a fost perfect. Trecusem deja o dată prin această experiență și nu mai aveam aceleași emoții.
Am terminat cursul de pregătire Laudamotion cu brio acum 2 săptămâni. Până acum am deja peste 18 zboruri la activ și sunt extrem de încântată. Colegii sunt foarte înțelegători și prietenoși. Mă bucur că am această șansă de a lucra în aviație și nu regret nici un minut.
Vă mulțumesc încă o dată tuturor instructorilor de la Universifly pentru această inițiere în arta aviației!
Lasă un comentariu