TINCU LAURA – acceptată la QATAR AIRWAYS și WIZZ AIR, în timp ce urma cursul la Universifly

TINCU LAURA – acceptată la QATAR AIRWAYS și WIZZ AIR, în timp ce urma cursul la Universifly

După câteva interviuri fără succes, Laura a decis să urmeze cursul de cabin crew la Universifly. Acest lucru a fost de bun augur, deoarece a participat la interviuri în timpul cursului și spre marea bucurie a fost acceptată la Qatar Airways și la Wizz Air, ulterior la interviul final pe skype la Emirates Airlines. În final, a decis să accepte jobul de la Qatar Airways, iar curând va pleca la Doha.

Drumul meu către aviație a început acum 2 ani, când am decis să merg la primul interviu susținut de o companie aeriană. Am plecat la drum cu încredere în mine și sigură pe cunoștințele mele de limba engleză. Câteva luni mai târziu și după câteva interviuri fără de succes, aveam să aflu că aspiram la un domeniu în care competiția era acerbă și în care toate regulile de până atunci nu se aplicau. Pentru că aviația e specială.
După alte câteva interviuri eșuate, am decis că este timpul să schimb ceva, să fac ceva în plus. Astfel m-am înscris la cursurile Școlii Universifly, sub coordonarea doamnei Steluța Racolța și pot spune că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în tot acest proces. Acolo am cunoscut niște adevărați profesioniști în domeniu, de la care am învățat foarte mult. Cunoștințele acumulate mi-au deschis mintea și mi-au deschis uși. Însă cred că cel mai mare câștig este că am cunoscut-o pe Doamna Laura Topan, sau “profa”, cum o știu toți elevii, o adevarată profesionistă și un exemplu de femeie cu o carieră de succes și o încredere în sine de neclintit, încredere pe care le-o insuflă și elevilor. Cu ajutorul dânsei, mi-am recăpătat încrederea în mine și astfel primul răspuns pozitiv a venit chiar în timpul cursurilor, de la Wizz Air. De atunci, am mai fost acceptată și la Qatar Airways.
Nu în ultimul rand, sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că am câștigat niște prieteni adevărați, care nu au mai fost simpli “colegi”, încă din prima zi de cursuri.
Am învățat că “knowledge is power”, că în aviație trebuie să îți găsești momentul și locul potrivit și că aviația e doar pentru cei perseverenți și cu o voință de fier.

În final, Laura a ales oferta de angajare la Qatar Airways și din luna februarie 2020 va pleca spre Doha. Îi urăm succes deplin și zboruri line! Și abia așteptăm să o vedem în frumoasa uniformă a companiei Qatar Airways!

Update: Între timp, Laura a participat și la sesiunea de la Cluj de recrutare pentru compania Emirates Airline și a fost acceptată.  Așadar, pregătirea pe care a făcut-o în timpul școlii de însoțitori de bord Universifly i-a oferit acesteia mult mai multe șanse de a fi acceptată de către companii cunoscute de aviație.

2020-02-11T17:23:41+00:00

Lasă un comentariu

Am citit și sunt de acord cu Termenii și Condițiile